VIZITĂ DE COORDONARE A PARTENERILOR UE
În perioada 27-30 mai 2019, echipa de implementare a proiectului LMPI în Republica Moldova s-au întâlnit cu coordonatorul tehnic, pedagogic și metodologic al proiectului Erasmus+ LMPI „Licence, Master professionnels pour le développement, l’administration, la gestion, la protection des systèmes et réseaux informatiques dans les entreprises en Moldavie, au Kazakhstan, au Vietnam”, Jean-Noel Pachoud, GIP FIPAG Groupement d’Intérêt Public Formation et Insertion Professionnelles de l’Académie de Grenoble, Franța, și referentul Republicii Moldova Panayotis Yannacopoulos, University of West Attica, Grecia. Domniile sale au avut întrevederi inclusiv cu Natalia Gherștega, reprezentant al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al RM, Victor Beșliu, Galina Rusu, Corina Negara, Aureliu Zgureanu, coordonatori instituționali ai Universității Tehnice a Moldovei, Universității de Stat din Moldova, Universității de Stat Alecu Russo din Bălți, Academiei de Studii Economice din Moldova.
Proiectul LMPI are ca scop crearea/modernizarea unui program de licență și a unui program de master profesional pentru dezvoltarea, administrarea, managementul, protecția sistemelor informatice și a rețelelor în mediul de afaceri din Republica Moldova, Kazahstan și Vietnam.
În Republica Moldova proiectul este implementat în 4 universități: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Studii Economice a Moldovei, Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți, și are în calitate de parteneri: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice; Centrul de Telecomunicații Speciale. Activitățile preconizate sunt realizate cu participarea a 9 parteneri europeni, printre care: UNINETTUNO (Italia), GIP FIPAG (Franța), CESIE (Italia), University of West Attica (Grecia).
Pe parcursul vizitei au fost prezentate realizările echipei de implementare a proiectului în Republica Moldova cu privire la formarea specialiștilor în Securitatea Informației, printre care:
- Participarea la Kick-off meeting, Lyon, France, 19-25 martie, 2017;
- Realizarea Sondajului de opinie cu privire la identificarea profesiilor țintă și a nevoilor de instruire în domeniul Securității Informației în Republica Moldova; 10 iulie – 31 octombrie 2017;
- Vizita de studiu la universitatea referent europeană University of West Attica, Atena, Grecia, 12-18 iunie 2017;
- Elaborarea planului strategic regional, iulie 2017;
- Vizita de profesionalizare a cadrelor didactice la Piraeus University of Applied Sciences, Grecia, 12-26 noiembrie 2017;
- Elaborarea planurilor de studii în domeniul Securității Informatice; aprobate februarie 2017;
- Cursurile noi create în cadrul proiectului LMPI.
- Acreditarea Programului Informatică aplicată, 23 februarie 2018;
- Atelierul de difuzare, 4 februarie 2018;
- Participarea la Grupul de Pilotaj Internațional, Roma, Italia, 04-09 martie, 2018;
- Admiterea la Ciclul I Licență și Ciclul II Master la programele noi de studii în Securitatea Informației, iulie-august 2018;
- Misiunea Centrului de Studii și Inițiative Europene (CESIE), 8-12 octombrie 2018;
- FOAD training-ul pentru cadrele didactice la UNNINETUNO, Italia, 22-26 octombrie 2018;
- Spațiu pentru instruire la distanță în Securitatea Informației, noiembrie 2018;
- Diplomă dublă în Securitatea Informației a Universității West Attica, pentru studenții Ciclului II Master, 7 decembrie 2018;
- Lansarea spotului publicitar LMPI, 24 decembrie 2018;
- Elaborarea planului de sustenabilitate, ianuarie 2019.
Pe parcursul vizitei a fost constatat nivelul înalt de pregătire a echipei pentru activitățile Grupului de Pilotaj Interregional (GPI 4), care va avea loc în luna iunie la Atena (Grecia). Partenerii EU și-au exprimat deschiderea pentru aplicarea pentru noi proiecte de dezvoltare a capacității instituționale în Republica Moldova.