Acreditarea instituțională internațională a USARB de către ARACIS cu suportul proiectului QFORTE Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți este parte a Consorțiului de implementare a proiectului Erasmus+ Îmbunătățirea Asigurării Calității în Sistemul de Învățământ Superior din Moldova / Enhancement of Quality Assurance in Higher Education System in Moldova- QFORTE, număr de referință: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP, constituit din…
Read MorePersonalul acadmic al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ,,G. E. Palade” din Târgu Mureș în mobilitate academică la USARB! Doamna Daniela Cristina VALEA, Directorul Departamentului de Drept și Administrație Publică din cadrul Facultății de Economie și Drept, vice-președinte al Senatului universitar și Doamna Lucreția DOGARU, Prof. univ., dr., Facultatea de Economie si Drept,…
Read MoreReuniunea de management a consorțiului proiectului CONNECT la Universitatea de Științe Aplicate RISEBA Universitatea de Științe Aplicate RISEBA din Riga, Letonia, a găzduit în perioada 17-20 iulie 2023, reuniunea de management a consorțiului proiectului CONNECT ,,Connecting universities-industry through smart entrepreneurial cooperation and competitive intelligence of students in Moldova, Georgia and Armenia”, nr. de referință.: 617393-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-JP),…
Read MoreAl doilea atelier de formare din cadrul proiectului REFLECT În data de 4 iulie 2023, echipa de implementare a proiectului REFLECT din USARB a participat la cel de-al doilea atelier de formare din cadrul proiectului REFLECT Faza II – „Învățare de calitate prin intermediul sistemului de la egal-la-egal în Republica Moldova”, organizat în cadrul programului-cadru…
Read MoreȘcoala doctorală de vară (ECODAM) 2023 În perioada 6-8 iunie 2023, colaboratorii și studenții Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți au participat la Școala doctorală de vară ,,Evolutionary Computing in Optimization and Data Mining” (ECODAM) 2023, organizată de Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România. Şcoala de vară a fost adresată doctoranzilor în Informatică,…
Read MoreVizită de studiu în Regensburg, Germania, în vederea asigurării sustenabilității rezultatelor proiectului MHELM Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălţi (USARB) este parte a consorțiului proiectului 609656-EPP-1-2019-1- MD-EPPKA2-CBHE-SP ,,Moldova Higher Education Leadership and Management”-MHELM (Leadershipul și Managementul în Învățământul Superior din Republica Moldova – MHELM), Acțiunea cheie 2 – Consolidarea capacităților în domeniul Învățământului Superior, finanțat…
Read MoreUniversitatea de Tehnologe LUT din Finlanda a găzduit prima vizită de lucru a membrilor consorțiului proiectului MEDIA În perioada 4-9 iunie 2023, campusul Lappeenranta al Universității de Tehnologie LUT din Finlanda, (Lappeenranta-Lahti University of Technology LUT) a găzduit prima vizită de studiu realizată în cadrul proiectului MEDIA – Consolidarea calității educației online în instituțiile…
Read MoreȘcoala de vară „Calea spre descoperiri științifice” În data de 13-15 iunie 2023, la Academia de Științe a Moldovei se va desfășura Școala de vară „Calea spre descoperiri științifice”. Evenimentul este destinat elevilor și studenților pasionați de știință și tehnologie și este organizat în cadrul proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022-2023, care își propune să promoveze cercetătorii și să demonstreze impactul științei…
Read MoreConcursul național „Teza mea de doctorat în 180 de secunde” Agenția universitară a Francofoniei (AUF) din Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Asigurarea Calității în Educație și Cercetare, organizează cea de-a patra ediție a concursului „Teza mea în 180 de secunde” din Republica Moldova. Finala…
Read MoreMobilități Erasmus+ la Universitatea Attica de Vest (UNIWA, Grecia) În perioada 15-19 mai 2023, patru membri ai Catedrei de matematică și informatică au realizat stagii de mobilitate de predare și training în cadrul programului european Erasmus+ la Universitatea Attica de Vest (UNIWA, Grecia), în cadrul Departamentului Informatică și Ingineria Calculatoarelor. Universitatea de Stat „Alecu Russo”…
Read More